Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Intermezzo - forte fortissimo


Mircea Laslo

Sâmbătă, 05/05/2007 - 18:48
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

1 Mai:

Marţi, soarele dă buzna pe fereastră dimineaţa devreme. Noroc că soarele e uşor de ignorat. Mai greu de ignorat e zgomotul elicopterului care pare a da târcoale cartierului, cvartalului, casei, ferestrei, până când începem să glumim - "nu scoate mâna pe fereastră dacă mai ai nevoie de ea!"

Elicea o ţine tot aşa ore întregi, până când, iritaţi ca nişte şoareci de laborator privaţi de somn, ne hotărâm să ieşim din casă în căutare tradiţională de bere şi carne de fript. Vrem să mergem la Plus, magazinul care compensează pentru lipsa de amabilitate cu preţuri mici şi diversitate a produselor. Dar nu ajungem la destinaţie - strada e blocată - un bărbat cât se poate de germanic, împlătoşat mai ceva ca Sylvester Stallone în deja uitatul "Judge Dredd" ne latră să ocolim şi să fim cuminţi - au loc manifestări de stradă ale simpatizanţilor partidului Naţional-Socialist.

Complet buimăciţi de desfăşurarea de forţe copleşitoare a municipalităţii, mergem ca traşi de un fir spre centrul oraşului - conştienţi doar pe jumătate că drumul e în zadar - tot în afară de Pizza Hut, Burger King şi o binecuvântată gelaterie este închis. Nu mai suntem siguri dacă oamenii şi-au închis afacerile pentru a sărbători Ziua Muncii sau, ca în Vestul sălbatic, de frica duelurilor de pe stradă de la oră fixă.

Asocierea de idei nu este câtuşi de puţin întâmplătoare, pentru că nu trece mult şi vedem hoardele de anti-nazi mărşăluind (în pas de dans după ritmurile ebrietăţii) şi cântând (satiri şi fauni pseudo-revoluţionari). Oraşul arată ca niciodată - coşurile de gunoi sunt răsturnate, pungi care l-ar fi făcut pe Sam Mendes să plângă copleşit de frumuseţe plutesc cu o graţie neasemuită purtate de curenţii de aer, jucăriile plasate de-a lungul promenadei scârţâie postapocaliptic, în perfect acord cu atmosfera Mad Max-iană.

În cele din urmă punkiştii se adună într-un pluton compact şi se îndreaptă beligerant spre direcţia din care venisem noi, anume spre demonstranţii nazişti. În zece secunde îşi fac apariţia minimum cinci maşini ale poliţiei care le taie calea şi un nou val de teutoni descinde din ele - efectul este cel scontat, plutonul punkiştilor se risipeşte de la sine în câteva minute.

Ajungem în cele din urmă, nevătămaţi, la minunatul ABC de pe Adlerstrasse 59, mereu deschis şi mereu primitor, de unde achiziţionăm o consolatoare şi opulentă ladă de bere pe care o cărăm în parc.

Elicopterul survolează în continuare cei câţiva manifestanţi pro-nazi (cu ochii mei am văzut doar doi, dar din elicopter cine ştie?).

Nu vreau deloc să par a minimaliza faptul îngrijorător că mişcarea nazistă mai are încă germeni, în ciuda tonului ironic pe care am ales să-l folosesc până acum. Pur şi simplu impresia pe care am avut-o noi de 1 Mai a fost aceea că un batalion de forţe de ordine s-au pus în mişcare pentru ca controla un grup de maximum două sute de oameni în total, atât nazi cât şi anti-nazi. Făcând abstracţie de aspectul "a sparge nuca folosindu-te de concasorul industrial", cicatricile lăsate asupra unei naţiuni la mai bine de cincizeci de ani de cel de-al Doilea Război Mondial nu ne-au părut niciodată mai roşii...


Spacer Spacer