Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

„Change we can”: what means „change”?


Bogdan Ghiu

Miercuri, 05/11/2008 - 11:51
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

„Change has come in America”, şi-a permis, deja, să constate învingătorul alegerilor din America, democratul Barack Obama.

„Schimbarea”, deja, a venit, a învins, oamenii (alegătorii) în acelaşi timp au primit mesajul de schimbare, l-au acceptat, au „marşat” pe ideea „schimbării”, şi au făcut, deja, schimbarea.

Însăşi alegerea lui Obama înseamnă schimbare. Obama însuşi, ca personaj promovat şi acceptat, este, întrupează schimbarea.

Şi nu este vorba doar de o schimbare a puterii.

Obama este un personaj intrinsec dialectic, care însumează şi sintetizează, public, o mulţime de diferenţe, de treceri prin şi peste. Obama este schimbarea şi incarnează personal, ca pesonaj, posibilitatea schimbării.

Obama, ca personaj, cumulează identităţi fără a se reduce la ele. Obama, ca personaj, este în primul rînd, cu un termen din sociologia lui Bourdieu, o traiectorie care trece prin medii şi identităţi nu doar diferite, diverse, ci şi antagonice, contradictorii, opozitive. A trecut prin ele şi a trecut mai departe, însumându-le mediator. Obama, ca personaj-traiectorie, este de fapt un spaţiu al posibilurilor care nu se închid în propria identitate, ci se deschid una către cealaltă, evoluînd de la una la cealaltă. Obama întrupează mişcarea între identităţi, dinamizarea (nu dinamitarea) identităţilor stabile, fixe, repliate, topologizate şi „geografizate”, fixate, împietrite social. Obama marchează trecerea de la fixismul identitar prin care se soluţionaseră, regresiv-comunitarist, ca eşec, aporiile postmodernităţii, la dinamismul identitar, ca trecere-cumulare-sinteză. Obama readuce suflul istoriei, temporalizarea ca şansă, ieşirea din spaţializarea societăţii, din societatea-închisoare identitară (chiar dacă la plural).

Obama este în sine schimbarea.

Adică o ieşire a spiritului american din depresie şi din falsele soluţii de repliere, de identificare prin fixare: individul-spaţiu şpi traversare, individul-drum în locul individului-apartenenţă, al individului-loc.

Obama este deja spaţiul american ca „spaţializare” a fiinţei-evoluţie. Este omul individual dialectic, omul trecere-cu.

Obama retransformă America în ea însăşi.

Dincolo, însă, de toate acestea, în ce anume va consta, totuşi, „schimbarea”?

Poate în însăşi schimbarea tonalităţii afective dominante a spiritului public american: euforia victoriei ca motor al acţiunii, al vieţii. A trăi înseamnă, deja, a învinge şi a schimba.

Dincolo de re-„euforizarea” spiritului american, dincolo de faptul că a atras la acţiune şi la politică, la încredere în decizie, la manifestare publică şi politică, populaţii pînă acum resemnate, (auto-)excluse, care se închideau singure în segregare, „schimbarea” nu poate rămîne, totuşi, doar o notă la începutul portativului, căci ar fi repede uitată, şi vechile ritornele politice, masificante, repliante, fix-identitare ar reveni.

Prin însuşi modul mobilizant, de subiectivare politică a unor mase întregi de „obiecte” politice, Obama este deja schimbarea, dar schimbarea nu se poate opri doar aici. Asemenea personajului Obama însuşi, schimbarea trebuie să treacă şi să sintetizeze dialectic întreaga Americă, retransformînd-o, euforic, în ea însăşi, eternă promisiune a lumii.

America trebuie permanent inventată. Avem nevoie de „Americi” ca linii mondiale de fugă, de vis, de alternativă. De multă vreme însă, America se închisese, se opunea însuşi „visului american” al întregii lumi: se opunea ei înseşi.

Va reuşi Obama să re-facă America, imprimîndu-şi performanţele personale de sintetizare prin deplasare şi însumare a identităţilor? Va reuşi el să facă din carieră, istorie? Va redeveni America – America, ca inventare perpetuă de sine, ca putere de afirmare (de sine), nu doar de negare (a altora)? Va deveni personalul, obiectiv? Se relansează hegelian, anti-Fukuyama, istoria?

Mai precis, mai trivial: cum va rezolva preşedintele Obama problema datoriilor contractate, mai exact a investiţiilor financiare în propria campanie, în propriul proiect de victorie politică? Cine şi, mai ales, cum va conduce prin Obama, ca proiect politic cîştigător, ca investiţie politică de succes?

Va putea spera economia americană să progreseze şi să se relanseze şi altfel decît militar, prin proiecţii mondiale de forţă? Aici, în acest punct de „releu”, de mediere, de decodificare/recondificare în re-traducerea investiţiilor băneşti, din beneficii politice, la loc în profit bănesc, ar putea să intervină, concret, cu implicaţii imediat mondiale, „schimbarea Obama”, iar „change” să nu însemne doar un simplu schimb valutar, din politic în economic, traiectorie imediat circulară în care politica americană se află, de prea multă vreme, captivă, redusă la aproape nimic. Obama poate reface însuşi politicul, ca spaţiu şi ca entitate substanţială şi consistentă în interiorul circuitului economic-financiar de „schimb”. Deja a început să îl schimbe, mobilizînd energii civice pînă acum absente. Iar politicul însuşi înseamnă traducere a civicului, utilizare a energiilor civice, spaţializare a circuitului strîns, închis, prin injectare de substanţă şi de suport civic, de consistenţă şi de dinamism civic într-un politic supus presiunilor distrugătoare ale economicului, ajuns prizonier al acestuia.

Prin urmare: „schimbare” sau (doar) „schimb?” Sau doar schimbare de putere, de personal politic? Va re-face Obama politicul?


Spacer Spacer