Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Puzzle 2


Mircea Laslo

Miercuri, 02/05/2007 - 23:22
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

În urma discuţiei cu nişte voluntari ai festivalului Off Limits ţinut în luna august de Artscenico, am mers să vizităm Universitatea din Bochum şi să luam parte la cursul despre piesa Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare, unul din două cursuri ţinute în limba engleză la The Faculty of Theatre Sciences.

Primul contact cu mediul academic german a fost cât se poate de lin - am avut senzaţia că asistăm la un curs foarte reuşit de acasă; nici o diferenţă notabilă, în afară poate de prezenţa studenţilor la curs. Da, sfertul academic e valabil şi în Germania. Da, sălile sunt la fel de fierbinţi şi sufocante, băncile au tot atât de multe semne ale prezenţei studenţeşti arse, zgâriate sau pictate în şi pe furnir iar mesajele sunt la fel de banale.

E drept că la facultatea noastră nu există un shakespeareolog tuns exact ca "Will" în mod cât se poate de comic şi de şarmant. Însă, făcând abstracţie de faptului că omul îşi purta meseria literalmente ca pe o podoabă (capilară), cursul pe care l-a ţinut a fost foarte fluid - mai degrabă ca un talkshow cu un mediator foarte bun decât ca o dictare informativă şi semipreparată.

Campusul universităţii din Bochum este foarte întins, aproape cât un oraş mic. Atmosfera este pe de o parte asemănătoare cu imaginea construită în filme şi seriale americane despre „college kids” şi năzdrăvăniile pe care aceştia le fac iar pe de altă parte totul e cât se poate de raţional şi de european. În orice caz e o diferenţă foarte mare faţă de răsfirarea şi existenţa clandestină a sediilor şi sălilor facultăţilor din Cluj. Studenţii par a fi şi ei o comunitate mult mai unită. Mă gândeam deunăzi dacă o privire de sus, din elicopterul presei de pildă, ar putea să vadă coeziunea unui grup separat în două sau trei bisericuţe, mergând la câţiva metri distanţă – la Bochum cred că un astfel de capriciu al imaginaţiei n-ar fi chiar aşa de romanţios.

Biblioteca facultăţii este realmente impresionantă – sute şi sute de volume de teatru în germană, franceză şi engleză, la care absolut oricine are acces în regim de sală de lectură. Birocraţia a fost aproape complet eliminată din sistemul lor. Singura instanţă în care ai nevoie de permis şi dosar personal este atunci când intenţionezi să împrumuţi o carte. În rest – xerox, lectură, fişe –toate acestea sunt la dispoziţia oricui, inclusiv a noastră, cei mai outsideri dintre outsideri. Pe de altă parte bibliotecarii tind să fie la fel de lipsiţi de tact şi de bunăvoinţă cum ne-au obişnuit omniprezentele fosile suferinde de complexe de inferioritate care se ocupă de kafkienele noastre arhive.

Azi îmi spunea o prietenă de la Cluj că până şi vremea e mai buna la Dortmund şi prin extensie, în scopul acestui post, la Bochum. Cea mai mare grijă a mea când scriu este să nu dau impresia că tot ce întâlnesc aici îmi pare superior. Probabil că e vorba numai de şocul noutăţii – tot ceea ce a intrat în rutină pare static şi îngheţat de la un punct, iar aici simţurile şi percepţia sunt ascuţite şi mereu atente şi totul pare caleidoscopic.

Dar, cum ar zice John Travolta în Pulp Fiction: [...] But you know what the funny thing about Europe is? It’s the little differences... I mean, they got the same shit over there that we’ve got here, but... just... theirs is a little different. În această pseudo-meditativă notă tarantiniană, închei.


Spacer Spacer