Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Ar trebui să fim plătiţi


Bogdan Ghiu

Luni, 22/09/2008 - 00:56
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Ar trebui să fim plătiţi pentru că producem informaţii tot timpul, prin simplul fapt că trăim, informaţii care, apoi, ne sînt vîndute scump, sub forma a tot ceea ce achiziţionăm şi care, de fapt, ne exprimă. Sîntem preîntîmpinaţi de expresia comercializată a dorinţelor noastre. Ne înecăm în noi înşine, nicio surpriză, nimic diferit, numai „noi înşine” peste tot, mental şi afect socializat, exteriorizat, impersonal, inaccesibil. Sîntem dresaţi de produsele propriilor noastre fluctuaţii intime. Mall-ul şi hipermarketul sînt inconştientul nostru ipostaziat, „peştera” sintetizată artificial, prin continuitate şi „aliniere” informaţională, iar mărfurile sînt „umbrele” fluxurilor noastre subperceptibile. De aceea nici nu mai este nevoie de advertising clasic.

Trăim în medii de amprentare totale, în care expresiile noastre necontrolate, ţinînd de habitus, sînt transcodate şi transformate în obiecte şi servicii, în flux continuu. Lumea înconjurătoare este ecranul proiecţiilor noastre.

Viaţa din noi, „viaţa nudă” (Agamben), denudată tehnologic, este muncă şi producţie continuă, pe care în viaţa diurnă, în viaţa socializată productiv, noi înşine le „traducem” şi le ipostaziem în produse.

Glorie, vai, romilor, ultimii invizibili intolerabili.

Şi nu (doar) de biometrie e vorba, de „lege şi ordine”, ci de economie, de închiderea circuitului în care nu sîntem decît releu şi ecran, producători de semne imediat transcodabile în informaţii şi în produse.

Mobilitatea sinapselor, ceea ce se numeşte „plasticitatea creierului” se datorează, însă, tocmai exteriorităţii care face posibile conexiunile multiple, mobile.

Conceptul de „viaţă nudă”, dezvoltat de Agamben prin studierea mediilor totalitare, ar trebui revizitat, căci noi înşine ne „denundăm”, ne expunem informaţional viaţa, prin „exprimarea de sine” continuă la care sîntem incitaţi, pentru a face o muncă în plus: aceea de a verbaliza, de a traduce noi înşine informaţiile pe care le produce viaţa din noi, viaţa noastră necunoscută, incontrolabilă, străinii din fiecare.

Scriem la fiecare pas, iar „textele” noastre sînt folosite, imediat, ca matriţe, ca negative pentru ceea ce, apoi, cumpărăm încîntaţi de atîta „potrivire de caracter” cu mărfurile, cu „noi înşine” deveniţi marfă.


Spacer Spacer