Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

RE-BONUS: „Comerţ virtual”? Nu: mărfuri virtuale


Bogdan Ghiu

Duminică, 04/05/2008 - 12:49
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Bonusul este un act cinic: pretenţia, prezumţia că mi se oferă ceea ce eu, de fapt, am plătit deja. Bonusul face parte din marfă. El poate fi adăugat tocmai pentru că, în prealabil (inclusiv din punct de vedere istoric), a fost sustras, scăzut. Minciuna bonusului ca dar, ca recompensă, ca gratificaţie se adaugă minciunii (imediat) anterioare (simultane) prin care eu, de fapt, plătesc mai mult pentru mai puţin. Mi se oferă bonus pe banii mei, pentru a mi se mulţumi că am „accesat” un anumit produs în locul altuia, echivalente, indistincte. Pentru că am distins în indistinct. Bonus; mi se restituie din ceea ce mi s-a furat, mi se fură, ca marfă. Marfă egal furt, sustragere.

Costurile de producţie tind, de fapt, spre zero, producţia nu mai costă nimic. Resursele naturale tind să fie înlocuite în totalitate cu resurse simulate, mimate, de sinteză, artificializate. Capitalismul produce, deja, lumea. După ce a consumat şi a epuizat lumea, capitalismul produce altă lume, material-virtuală (şi aici, din nou, B. Stiegler are dreptate atunci cînd neagă noţiunea iluzorie de „imaterial” propusă de A. Gorz, propunînd-o, în schimb, pe cea de „hipermaterial”: hipermateriale sînt aparatele, dispozitivele, tehnologia, logistica implicată în producţia de „imaterial”), simulînd natura.

Ce plătim noi, de fapt, atunci cînd cumpărăm un produs, o marfă, ce amortizăm noi sînt, în primul rînd, costurile de marketing, altfel spus eforturile ştiinţifice pentru a se ajunge pînă la mine, în indistinctul de piaţă. Se poate vorbi de „imaterial” numai în acest sens, în sensul că mărfurile ca atare nu mai contează substanţial, în substanţa lor, ca substanţă (ele oricum au fost de-substanţializate): comerţul se reduce la pura comunicare, produsul, marfa sînt mesaje goale, sticle aruncate în mare fără niciun mesaj, control fatic (vezi Jakobson) al canalului, asigurarea de feed-back, a faptului că „logistica” funcţionează, că (sic!) comsumatorul este captat, că se află „la celălalt capăt al firului”. „Alo!”, spune de fapt producţia de mărfuri. „Alo, da?”, răspunde consumatorul, care nu mai consumă, de fapt, nimic. Comunicaţii mobile: nu mai contează unde eşti, totul este să fii în cîmp, în Lume, la celălalt capăt al firului, al lanţului de producţie-consum. Ceea ce plătim noi, de fapt, sînt costurile de comunicare, de mentenanţă a reţelei, care nu există decît prin/ca feed-back. Plătim... curentul electric – şi pe cei care, asemenea nouă, supraveghează: nu pe ceilalţi, unii pe alţii, „Big Brother” bla bla bla, cum încă mai susţine falsa critică mediatică a media (teama paranoică deja clişeizată, neutralizată, de panoptism), ci reţeaua însăşi, împotriva accidentelor inerente, interne.

Iar aşa cum spunea, fundamental, mai demult, Paul Virilio, accidentul este consubstanţial tehnicii, tehnică egal accident. Şi aceasta pentru simplul motiv că, adaug eu, tehnica însăşi, prin ea însăşi, conform propriei sale „esenţe” (fie ea „metafizică”, conform lui Heidegger, sau „morală”, conform lui Bruno Latour), provoacă accidente, intervine ca accident, prin accident programat în cursul naturii. (În măsurarea timpului şi pentru producerea, suprapunerea şi detaşarea timpului mecanic, „le foliot introduit dans la continuité du flux temporel un accident, non pas fortuit mais indéfiniment répétable, précis et prévisible, libérant la mesure du temps des cycles naturels (...) la différenciation des oeuvres correspond à une introduction progressive de l’accidentel dans l’art” – Edmond Couchot, Des images, du temps et des machines dans les arts et la communication, Éditions Jacqueline Chambon, 2007). Tehnica constă tocmai în „accidentarea” iterabilă a naturii. Tehnica este supusă, deci, logicii accidentului repetabil.

Comerţul a devenit „virtual” în sine, şi ca atare. Internetul nu este doar o unealtă în slujba comerţului, ci însăşi cheia de lectură a comerţului, a economiei capitaliste actuale. Comerţul actual este virtual în sine. Nu se mai produce şi nu mai consumăm, ca substanţă, nimic. Am devenit nişte fiinţe total spiritualizate, îngeri în cel mai deplin, adică mai mediologic, deci hipermaterial (vezi Régis Debray), sens al cuvîntului. (Asta, şi asta, „devenirea întru înger” a umanităţii, m-aş fi aşteptat să analizeze Andrei Pleşu în Despre îngeri. Nu a făcut-o însă, a ratat.) Comunicare pură, medii (de) noi înşine. Omul – mediu de comunicare al Hiper-Umanului. Ne hrănim cu mesaje. Ne ţinem în viaţă interacţionînd. „Online”: a te ţine, activ-colectiv, în viaţă. Colocaţional, colocrativ, co-lucrativ.


Spacer Spacer