Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Pentru Bucureşti – Campania mea (6)


Bogdan Ghiu

Sâmbătă, 12/04/2008 - 22:22
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

La oraş, modernitatea este vizibilă şi chiar epatantă căci se exhibă, se dă în spectacol, se celebrează orgiastic pe sine. La „ţară” însă, modernizarea este mult mai dificilă, pentru că trebuie să fie discretă, „imaterială”, să se înscrie în „peisaj” pentru a-l susţine, încadrându-l pe dinăuntru. Rural, modernizarea se „interiorizează” obiectiv, se „sublimează” şi, efectiv, se spiritualizează, devenind – căci altfel nici n-ar putea acţiona – „transcendentală”. Ce-ar zice Heidegger, de exemplu, dacă ar mai trăi?

Ţară teoretică, în care utopia şi fantasma, ambele cu privire la sine, comunică cu ne-creatul (şi cu des-creatul) istoric menţinând realitatea, ca teritoriu, în stadiul cronic de reziduu-obstacol exterior cu care nu ştim ce să facem (o realitate permanent disponibilă, lăsată aprioric în paragină, de care unii, cu simţ adaptat al acestei realităţi, nu întârzie să profite: invizibili în faţa ochilor noştri!), „ţară de vis”, ireală, România este o ţară ideală, de ordinul idealităţii, separată de propria-i realitate, în care ecuaţia rural-urban, de exemplu (sau familie-muncă, privat-social-public, natură-cultură etc.) nu s-a (re)cristalizat încă.

Obsedată de metabolismul dificil al propriei suveranităţi, România n-a depăşit încă treapta întâlnirii strict juridice cu propriul său teritoriu. Încă nu şi-a luat, ca stat şi ca populaţie, teritoriul în primire. Mesianic, acesta aşteaptă încă sub picioarele şi în mâinile noastre, dar spaime atavice ne opresc să-l vedem: obsesiv, graniţele au migrat din calea popoarelor migratoare între noi înşine şi câmpul propriei noastre realităţi.


Spacer Spacer