Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Interludiu - presto


Mircea Laslo

Joi, 26/04/2007 - 12:10
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Încep să se cristalizeze anumite idei, începe să crească vertiginos pofta de muncă. A început de asemenea scriitura un scenariu, strâns legat de unul din spaţiile din clădirea "U" şi de o veche obsesie de-a mea.

Între timp se petrec o sumedenie de mărunţişuri. Permanentul dor de ducă pe care îl simt m-a provocat să merg la Koln, unde am avut un fermecat sentiment de continuitate - Domul din Koln a fost prima locaţie străină vizitată de un membru al familiei mele după revoluţie. E cumva ciudat ca eu să fac acelaşi lucru chiar acum, ţinând cont de climatul politic de acasă. Săptămâna trecută, înaintea plecării colegilor mei, ne gândeam chiar la un scenariu Spielberg-ian analog cu "The terminal".

Ieri am fost la Oberhausen, un orăşel foarte plăcut, în care s-a jucat "The killer in me is the killer in you, my love" de Andri Beyeler, un autor elveţian cu un evident gust pentru ritmicitatea inerenta a limbii germane.

Partea cea mai bună a piesei a fost fără îndoială textul - modul în care vorbeau personajele dădea cu adevărat impresia unui duel hip-hop - spectaculos şi plin de vitalitate în asemenea măsură încât după câte un monolog mai lung chiar îmi venea să aplaud virtuozitatea interpretului. E cu atât mai impresionant cu cât nu ştiu germană - am privit piesa mai degrabă din perspectiva melomanului.

Problema limbajului în teatru este pentru mine una de fond - cu cât privesc mai multe filme şi piese româneşti cu atât am senzaţia există două moduri de discurs în artele spectaculare autohtone: fie extrem de dens, înnecat în metafore şi alegorii, îmbârligat mai ceva ca Nodul Gordian (ceea ce e foarte rău pentru că oboseşte cumplit şi rezultă într-o artificialitate frustrantă şi preţioasă; fie, din încercarea de a evita tocmai acest prim mod, se recurge la o vulgarizare dementă, pestilenţială a cuvintelor, la o forţare (ca să nu spun scremere) a accentelor şi a dialectelor, ceea ce rezultă într-o artificialitate tot atât de iritantă, chiar dacă ingeniozitatea scenariştilor amuză ocazional.

Tot în această notă muzicală pe care am început, am dat de un record shop atât de pitoresc încât l-am avertizat pe proprietar să se aştepte la o mutare acolo din partea mea. High Fidelity, refăcut în Germania.

Muzica este foarte ieftină aici, este cu adevărat o ruşine să nu cumperi CD-urile sau (în special) discurile originale ale unui artist. Cel mai scump CD pe care l-am vazut costa doisprezece euro, adică jumătate din preţul pieţei româneşti. Pirateria de la noi este consecinţa directă a acestui fapt, nu mai am nici un dubiu în privinţa aceasta.

Iar faptul că în România vinilul ca mediu de stocare audio este desconsiderat cu ignoranţă nu m-a durut niciodată mai mult. Mă bucur doar că sunt aici pentru încă douăsprezece săptămâni în care să mă pot bucura de normalitate.


Spacer Spacer