Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Through the looking glass


Mircea Laslo

Marţi, 17/04/2007 - 11:44
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Încerc aici un captatio benevolentiae pentru un blog care se vrea proiect în stadiu larvar. Scriu din oraşul Dortmund, în Germania; am ajuns aici acum trei zile şi impresiile care se formează în mintea mea sunt atât de multe şi de aşa natură încât deja detectez o dilemă de rezolvat - o dilemă amplă, la analiza căreia acest blog va încerca să contribuie. Nu ştiu încă să o formulez mulţumitor fiindcă ea ţine pe de o parte de modul specific în care se face teatru în România, de mentalitatea care provoacă limitele şi angoasele şi pseudo-crizele de care ne tot lovim în săli, de aparenta lipsă de resurse care stoarce vlaga şi puterile artiştilor, iar pe de altă parte, aici în Germania, de o manieră total diferită de a vedea teatrul şi valenţele sale ultramoderne. Siguranţa financiară nu este mai grozavă decât la noi. Pentru regizorii independenţi este foarte greu să găsească actori dispuşi să joace, sistemul de casting încercând să-l emuleze oarecum pe cel american. Spaţiile care stau la dispoziţia oamenilor de teatru şi a artiştilor performance sunt fantastice (în jur de 60 de zone industriale abandonate doar în preajma Dortmundului, fiecare din ele accesibile cu bicicleta) dar aprobările sunt tot la fel de dificil de obţinut ca la noi. Ce vreau sa spun este că dilema în care mă aflu porneşte de la un mit simplu şi odios - că altundeva e mai uşor dintr-o mulţime de motive, în special materiale. Nu e deloc aşa - diferenţa stă în modul de gândire - pe măsură ce noi suntem cuprinşi de un fior tragic la gândul obsesiv că trăim o era de reqviem a teatrului, aici, unde experimentele noastre cele mai disperate de acum au fost făcute acum douăzeci de ani, aici unde teatrul pare într-adevăr în pericol de a deveni un fel de aromă suplimentară a altor arte, aici oamenii merg mai departe şi lucrează, fac ce ştiu ei mai bine, cu mintea cât mai limpede şi cât mai nepoluată. De la "habar n-ai ce vorbeşti" la "să vedem cum se poate rezolva". Suna simplu, dar mecanismele care provoacă aceste diferenţieri profunde de percepţie sunt greu de descifrat - înţelegerea lor ar putea provoca, poate, un început de relaxare şi evoluţie. Cu fiecare piesă/performance/happening văzut aici voi încerca să mă apropriu de miezul problemei şi sper ca însemnările pe care le voi face să fie cât mai elocvente.

Acum câte ceva despre Theater im Depot - sala de teatru a companiei independente de teatru ArtScenico, situată într-un fost depou de metrouri. Cei care au văzut filmul "Max", în regia lui Menno Meyjes, pot să-şi facă mai uşor o idee vizuală despre acest spaţiu - un loc în care utilitarul industrial devine utilitatism şi deci trece într-o categorie estetică. Un spaţiu cu imens potenţial, un spaţiu de care ar fi mare nevoie la Cluj. Hala propriuzisă a depoului are o acustică impresionantă şi arată halucinant, poate din pricina unor beculeţe plasate foarte discret, care fac contururile să tremure mereu. Spaţiul central, imens, este adeseori folosit pentru spectacole de tot felul - inclusiv sesiuni de lectură în care actori citesc romane întregi. Am văzut un astfel de spectacol deunăzi - căci e spectacol atunci cât sunt implicate o canapea galbenă care luminează şi un public mai mult decât minimal, ocupaţi mai mult unul cu altul decât cu cartea citită. Poate pare dezolant, dar eu am perceput întreaga scenă ca pe un fel de foarte reuşit decor de piesă în care urma să se producă un eveniment oarecare - a fost minunat la modul cel mai simplu şi ne-avizat critic. Sunt zeci de astfel de săli în Dortmund. Cu speranţa de a vizita căt mai multe din ele, intenţionez să tratez spaţiul artistic disponibil ca unul din elementele principale ale dilemei de care vorbeam înainte. Dealtfel aceasta este tema urmărită de proiectul personal cu care am venit aici.

Cu speranţa că v-am strârnit interesul într-o direcţie sau alta, pun punct acestei introduceri şi notez primul paragraf dintr-o experienţă ce se va întinde pe cel puţin trei luni de-acum încolo.

ML


Spacer Spacer