Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Putrefactualitatea


Bogdan Ghiu

Marţi, 10/04/2007 - 22:04
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

SUMAR: Am înfrînt! – Internet n+1 – cu faţă umană: joaca de-a revoluţia şi comerţul fără bani. – Noua umanitate pacificată. – Liberi-producători de pace socială. – „Gadgetizarea” marilor concepte critice. – Deleuze răsucindu-se în mormîntul de aer. – Imaginea e o capcană. – Ce putem capta ne capturează. – Să ieşim din imagine! – Spectrul ca ecran şi transparenţa spectrală. –Et(e)c.

Internet 2.0, Wikipedia, peer-to-peer, prăbuşirea scurtei înfloriri „dotcom”-iste (anii ’90), a internetului capitalist, comercial, de primă „mare” generaţie, de „dreapta”, în directă filiaţie cu genealogia militară a trans-reţelei (secretul împărtăşit), zorii unui internet „de stînga”, „Ura! Am înfrînt!”, (contra)ideologia deja se schiţează, internet intra-internet, internet în internet, bătăliile încep să se poarte blînd, ca devianţă nepericuloasă, „infrastructura” devine alternativă la ea însăşi, se divizează şi îşi produce propriul dublu „revoluţionar”, internetul „asociativ”, creaţia colectivă etc.

Perfect, totul pare pregătit, tehnologia ne face treaba. PENTRU CE? CE URMEAZĂ? Power to the poeple? O nouă iluzie a revoluţiei? Nu: iluzia libertăţii, libertatea (retro)cedată, dată înapoi societăţii dat fiind că nu mai contează şi este, în plus, productivă. Totul – încadrat de capitalismul mondializa(n)t. Nu doar o nouă eră: o nouă umanitate, pacificată, cu conflicte în sfîrşit neutralizate, perfect simulate, virtualizate. S-au mai văzut încercări, dar de data aceasta s-ar putea chiar să reuşească. Mai strică unii petrecerea, fiesta, chermeza, dar vor intra singuri în jocul din care fac deja, „virtual”, parte. Asemeni „barbarilor” în agonizantul Imperiu Roman autocreştinat (citiţi Paul Veyne, Peter Brown). Libertate în omni-cîmpul de „amprentare” prin democratică incitare la exprimare. Te exprimi, te manifeşti, participi, te simţi bine, deci eşti reperat, te faci reperat singur, secret la vedere, scuteşti puterea de cheltuieli inutile, societatea se autoreglează, se „autoregulează”: „laisser-faire”-ism (internetul ca mega-intranet). Internetul devine, la fel ca şi imaginea în revoluţia ei de la media la digitalul popular, un simplu joc de societate la vedere, o curte de joacă în care, la vedere, asigurăm puterea, puterile, orice putere că sîntem cuminţi şi ne vedem de joacă, producînd pace şi linişte socială, coeziune, consens, totul se rezolvă prin colocvialitate şi „acţiune comunicaţională” (Habermas, Apel): ce se spune, ce se vorbeşte, ce se verbalizează [i se fotografiază, făcîndu-se singur imagine publică nu se ascunde, deci nu ameninţă. Reversul oricărei „democratizări” este deprecierea libertăţii, „popularizarea” ei la preţ mic, de „piaţă”, „ludificarea” ei şi, implicit, infantilizarea cetăţenilor liberi, doparea lor cu „propria” libertate gadgetizată, libertate-accesoriu (în toate sensurile cuvîntului), libertate vestimentară, ca haină: omul invizibil apare.

Nimic nu se dă însă pe gratis. Undeva, cîndva, există un preţ. Pe care nici nu-l percepem. După civilizarea moravurilor (Norbert Elias) prin cultura dresajului (Nietzsche, Foucault), „civilizarea” libertăţii: libertăţi tuturor plăcute, căci inofensive. Nu e perfect? De fapt, de ce am cere mai mult? Sau cerem, de fapt, mai mult, dar nu ne dăm seama? Lipsa de reacţie a puterii şi a capitalului (în general, de pe urma tuturor „revoluţiilor”, numai capitalul are de cîştigat, iar în lipsa revoluţiilor, capitalul se „revoluţionează” singur, revoluţionînd societăţile), noua redefinire a capitalului ca şi „capital imaterial”, „capital inteligent”, „capital uman”, este oare o eliberare a omului de alienarea ca marfă, sau o devenire-marfă a umanului? Opoziţiile se resorb, pasta se omogenizează, omul curge şi ia orice forme, umanul se „plasticizează” (Catherine Malabou) – sau se „plastifiază”?

Producem putere, producem pace: marfa cea mai scumpă, în momentul de faţă.

Cea mai mare distorsionare: a lui Deleuze, re-teritorializarea de-teritorializării, normalizarea „schizanalizei”. Citiţi-l direct şi integral, nu în traducerile lui „ideologice”. Pînă să ajungă să se răsucească în mormînt, Gilles se va fi răsucit cu siguranţă în aer, ca mare iubitor de vortexuri ce era. Azi: Deleuze în cădere.

Şi nu mai este de faţă, nimeni dintre cei mari, care au creat toate jucăriile astea, nu mai este de faţă, să ne atragă atenţia. Transformăm în jucării mari arsenale conceptuale, iar conservatorii (adică puterea) îşi rîd(e) în bărbi, burţi şi conturi. Rîd de noi, de felul în care bagatelizăm idei epocale (deconstrucţie, rizomi, microputeri etc.). Ne-o facem cu mîna noastră, colectiv: plăcere cu atît mai mare, unii în văzul celorlalţi.

Aştept comentarii, răspunsuri. Sine ira et studio, dacă se poate. Nu mă voi împăca niciodată (hegelian) cu gîndul: dacă aşa e, aşa trebuie să fie. Nu mă las nici intimidat, nici şantajat cu „realitatea”. Căci dacă e un construct, dacă se face, înseamnă că se poate şi des(-)face, face şi reface mai des. „Revoluţia” e poftă de putere (aţi citit „Bancherul anarhist” al lui Pessoa?). Să încercăm altfel, nu să redescoperim vechiul, mortul şi îngropatul în noul factice (falsul nou, cel mai bun vehicul pentru ancestralitate). Astea sînt adevăratele spectre care ne transformă după chipul şi asemănarea lor, în spectre de spectre, spectre potenţate: morţii istorici, arhaici, ancestrali care nu sînt lăsaţi de stră- stră-stră-stră-nepoţi nici să stră-nute, să-şi deguste în tihnă eternitatea putrefactualităţii.

La treabă! Cu mintea şi cu simţirea.


Comentarii



Sine ira...

Presupunind ca Internetul este o curte in care ne vedem -cuminti si "la vedere"- de joaca, aceasta curte nu poate fi decit a unui sanatoriu. Nebuni fiind (iata si problema Sine ira et studio rezolvata, caci cine poate fi mai inocent decit un nebun?), ne inchipuim ca desfasuram activitati nonlucrative pe ruinele dotcom. Fara restrictii, creativitatea e incurajata. Un calculator pentru fiecare camin!

Devenirea-marfa a umanului decurge cu necesitate din actul de emancipare al producatorului in consumator. In mod ironic, dupa ce-si vinde forta de munca, individul face la fel (dar fara contract) cu ce i-a mai ramas. Plus-valoarea (in masura in care aceasta abstractiune ne mai poate spune ceva) nu se mai realizeaza atit pe piata muncii (ca atare), cit in cea a consumului. HR (resurse umane) nu este un departament: sintem noi toti. Consumul ca munca. Consum de obiecte, idei, imagini. Consumul ca productie ce se cere consumata. Schema aceasta ciclica nu trece prin "masina" (ca posesiune a unei clase dominante), caci traim in era (re)productibilitatii mijloacelor de productie, a democratizarii lor. Do it yourself! Desigur, putem vedea aici o clasica rationalitate de tip economic: eficientizare a productiei si diminuare a costului; pe de alta parte insa, aceasta vine si cu un principiu moral, legitimator, acela al neguvernarii (Foucault). (Capital)isti sintem cu totii. "Raul" incepe sa dispara din lume, iar aceasta disparitie ne lasa fara alternativa la "binele" mondializa(n)t. Oare ce mai legitimeaza rezistenta(?)?

deconstruiti? deconstruim, deconstruim...

andrei_insc

Da, e clar ca o astfel de "democratizare" a Internetului nu produce neplaceri pentru "putere", ba e chiar dorita de aceasta (in fond, e doar o versiune "de stanga" pentru vechiul slogan capitalist "consumatorul rege"; numai ca acum suntem consumatori de Net "pe gratis" si in acelasi timp suntem producatori de Net -adica de putere). Si cred ca e la fel de clar ca o "reteritorializare" a acelor "idei epocale" le transforma in exact opusul lor, adica transforma niste "masini de razboi" ce submineaza din interior orice ideologie, in niste simple unelte (contra)ideologice.

Numai ca -si aici incep nedumeririle mele- o astfel de transformare nu e, oare, inevitabila, la un moment dat ? Pentru ca trebuie sa actionam intr-un fel impotriva "ideologiei dominante" iar atunci cand actionam uneltele conceptuale "deconstructioniste" se transforma -cred eu- automat in (contra)ideologie iar mai tarziu, daca nu suntem atenti, devin la randul lor -intoarse pe dos- "ideologie dominanta". In acel moment trebuie, poate, sa abandonam "litera" acelor concepte si sa preluam "spiritul" lor, chiar si impotriva "literei".
Pe de alta parte, oricat am vrea sa judecam lucrurile la nivel global(izat), noi traim totusi in Romania iar aici -desi poate suna deja ca un cliseu "de stanga"- nu prea am avut/avem o stanga "constructionista" si deci ce sa "deconstruiasca" stanga "de-..." ? Ca sa-l parafrazez pe Eugen Ionescu, problema stangii romanesti e dubla: o data e problema oricarei stangi, care se transforma ea insasi in ideologie, uitand astfel de originea sa anti-ideologica, iar a doua oara e problema particulara a faptului ca trebuie mai intai sa "se inventeze" ca sa existe iar asta nu prea poate sa o faca -in aparenta- decat preluand o "(contra)ideologie" occidentala. Sau -poate ma veti contrazice- putem fi "direct" "in deconstructie" ? Poate va referiti si la asta, domnule Ghiu cand spuneti "sa incercam altfel".


Spacer Spacer