Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

„Jurnalista” Drăgotescu şi invitaţia la corupţie


Bogdan Ghiu

Duminică, 06/01/2008 - 14:05
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

(Jurnalistul ca barman: bartender news format, şi televiziunea ca pub)

Aţi văzut prestaţia de sîmbătă (5 ianuarie 2008), după-amiază, a „jurnalistului” Corina Drăgotescu în discuţia despre eterna zăpadă cu Ludovic Orban şi Adriean Videanu, la Realitatea TV? Aţi surprins cumva vreo (masivă) notă falsă în acel concert de odaie?

În încheierea articolului de la rubrica „Evul Media” de duminica aceasta, 6 ianuarie 2008, puneam această întrebare, promiţînd să revin duminica viitoare cu prezentarea şi discutarea problemei. Nu mai aştept. Rezolv lucrurile pe loc, căci este în acelaşi timp simplu şi grav, de bun-simţ: încălcare a bunului-simţ.

Se vorbea, aşadar, la nesfîrşit, aşa cum se întîmplă totul la Realitatea TV, despre înzăpezire şi despre (ne)implicarea autorităţilor în rezolvarea efectelor vremii, ale naturii în general (care a devenit ceva insportabil, intolerabil şi cu totul excepţional, ne-„natural”: de natură vorbesc; despre această temă, vezi însemnările care vor urma imediat).

Îi plîng (cu lacrimi de crocodil, fireşte) pe jurnaliştii de tipul celor de la Realitatea TV: ţinuţi în cuşca platoului, se văd nevoiţi să-şi înfrîneze elanul nestavilit, pasionat către adevăr şi să-l traducă sub forma tonului senzaţionalist, apocaliptic, ca strigăte după adevăr. Ca nişte fiare însetate de adevăr, dar ţinute în cuşcă de decăderea jurnalismului contemporan, de falsul jurnalism actual, de media tot mai pasteurizate, mai edulcorate, mai trişate, ei strigă din cuşca de sticlă: „Ninge! Ce ne facem? Săriţi! Autorităţile!” A ninge este, desigur, o infracţiune. Dar a ne dezobişnui de natură şi, mai ales, de reflexele civic-naturale ce este? O „derivă” tot mai adîncă în prostie şi în propagarea ei ca normalitate.

În emisiunea cu pricina, respectabila, altfel (pînă azi), Corina Drăgotescu a luat-o total, deşi inefabil, razna, comiţînd ceea ce încă, în acelaşi limbaj „tehnic”-edulcorat în care media vorbeşte despre ea însăşi, „corectitudine politică” pe care însă eu nu-mi permit să mi-o permit, se numeşte „derapaj” sau „derivă”, inducîndu-se suav, angelic ideea unui simplu accident, nu-i aşa, pur întîmplător de la o linie generală altfel corectă, sobră, dreaptă, profesionistă.

Problema este însă că tocmai această „linie generală” a mass-media reprezintă în sine, şi în totalitate, un derapaj, o derivă: prin tot ceea ce fac, televiziunile în special şi media în general, se află azi, la noi mai mult ca oriunde, în plin derapaj şi în plină derivă. Aceşti termeni „deontologici” nu mai califică de mult accidente, ci regula generală, „formatul de post”.

De pildă, atunci cînd o simplă afacere precum Realitatea TV îşi spune, fie şi în coadă, ca un simplu apendice, „televiziune”, ea se află deja în zona escrocheriei şi a abuzului public de încredere: nu este şi nu face televiziune decît printr-o imensă extensie a termenului, extensie (şi edulcorare, diluare a specificităţii) care ţin, tocmai, de un derapaj, de o derivă devenite esenţiale, centrale. În loc să sape după adevăr, pe verticala faptelor, mass-media se întind tot mai mult ca o plăcintă (ca să nu zic altfel) care se rumegă singură, 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7. Adevărul nu se află în studio, iar informaţia cu adevărat importantă nu apare niciodată în (aceleaşi) puncte fixe, acolo unde îşi trimit televiziunile „reporterii speciali” la primire, de-a gata, nefăcînd decît să extindă staticul studio în „realitate” sufocînd, eliminînd astfel adevărata realitate şi adevăratele ştiri printr-o simulare economicoasă şi profitabilă.

Informaţia nu se produce stînd jos sau aşteptînd în DSNG să vină ora jurnalului şi să intri în direct pentru a spune nimic: cine a mai trecut pe stradă. Primii telespectatori nu sîntem, aşa cum am crede, noi, „publicul”, cei care ne uităm, alegînd să fim prostiţi frontal, în faţă, din fotoliile şi de pe canapelele noastre, la televizor, ci jurnaliştii înşişi: aceştia nu produc, nu provoacă adevărul, informaţia, ci stau în faţa realităţii ca la televizor aşteptînd şi, mai ales, incitînd exclusiv vocal, „stilistic”, de pe margine, din tribune, în cel mai pur stil fotbalistic, realitatea să le cadă coaptă în bot, ca să aibă ce scuipa „în undă”. Realitatea însăşi a devenit televiziune, se exprimă deja, imanent mediatic, prin canoanele de imagine (socială) ale televiziunii, e pre-normată şi pre-formatată pentru a putea fi difuzată „brut”, „direct”, prin ea însăşi, fără efort: nu mai este nevoie de jurnalişti, aceştia nu mai au nimic de făcut. Facem cu toţii televiziune prin modul în care gîndim, simţim, interacţionăm. Televiziunea propriu-zisă şi-a încheiat de mult misiunea istorică, crojndu-ne pe toţi după chipul şi asemănarea ei. Acum s-a transformat într-un simplu „reality-show”, de fapt într-o omnipotentă reţea de camere de supraveghere a socialului: nu cumva să iasă vreunul din normă, să nu facă televiziune ca toată lumea! Play or die! Playback: televiziunea ne pune vorbele în gură, ecranele televizoarelor sînt de fapt promptere sociale, nu trebuie decît să dăm muţi din gură, să ne pre-facem, să ne lăsăm pre-făcuţi, părînd că vorbim, că ne exprimăm cînd, de fapt, nu facem decît să mestecăm remestecatul mediatic: papier mâché, falsă hrană, exprimare butaforică de sine. Televiziunea este, astăzi, poliţie, o poliţie care nu mai reprimă decît indirect, producînd reductivele tipologii sociale convenabile capitalului. Cea mai eficientă din toată venerabila istorie a poliţiei moderne. Poliţie-afacere, adică ceea ce Giddens numea, academic, „a treia cale”: corupţia însăşi, cu adevărat structurală. Capitalismul incluzînd ca motor şi ca relaţie socială de piaţă fundamentală corupţia. I-am putea spune: Cacopitalism, adică capitalismul cacofonic bazat pe corupţie.

Asemeni unor barmani plictisiţi, „jurnaliştii” de astăzi stau la taclale la tejghelele de lor ştiri şi îndoaie informaţia cu apa chioară a unui profesionalism în vînzări, de băieţi de prăvălie, nu în jurnalism, vînzînd-o porţionat, în porţii tot mai exigue, ca să poată ţine deschis toată ziua şi toată noaptea, lăudîndu-se şi făcîndu-şi promo cu asta. Iar becul de la intrarea în studiourile care nu închide niciodată, pe care scrie „On air”, sînt, evident, roşii, ca la bordel. Red media district. „Play it again, Sam!” Deşi emit permanent în direct, televiziunile nu difuzează decît reluări ale unui unic program.

Care, pentru a reveni, sau a veni, în sfîrşit, în particularul simptomatic, la jurnalista Drăgotescu, este un program de gîndire, de simţire, de viaţă, prin care se încearcă normarea şi normalizarea, omogenizarea stilurilor de viaţă, de gîndire şi de simţire. Televiziunile de ştiri nu transmit, de fapt, ştiri, ci cuvinte de ordine, spunîndu-ne implicit ce şi cum să facem, inclusiv pentru a face treaba în locul lor, adică prost şi inutil (apelul către populaţie de a transmite imagini, fotografii şi filmuleţe, „mărturii”, nu reprezintă decît o recunoaştere implicită a lenii şi a deprofesionalizării jurnalistice a unor jurnalişti care nu mai ies din studio şi din maşini; alţii, noi sîntem chemaţi să le facem treaba – pe degeaba).

Se poate vorbi de un adevărat complot, generalizat, de a împiedica, sau măcar de a amîna tocmai revoluţia pe care tehnologia, corect, adecvat utilizată, ar putea s-o producă. Dar aceasta este o temă enormă, care trebuie abordată pe îndelete.

La un moment dat, aşadar, în discuţia sa cu Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi cu Primarul General al Capitalei, Adriean Videanu, Corina Drăgotescu, vrînd cu orice preţ să se arate rea, jurnalist adevărat, ce naiba, a întrebat dacă, (ne)acţionînd împotriva zăpezii aşa cum (nu) au făcut-o, pe cei doi politicieni îi interesează, totuşi, imaginea publică şi ce va spune despre ei electoratul la următoarele alegeri. Orban a răspuns scurt că el face administraţie, nu politică, şi că, în calitatea sa de ministru, nu îl interesează imaginea publică.

Căci, dacă l-ar fi interesat (şi, de fapt, pe toţi politicienii numai asta îi interesează, dar aici vorbim despre aspectul formal, declarativ, al lucrurilor, nu pe fond), ar fi fost vorba de un act calificat de corupţie, adică de un ministru care şi-ar fi făcut campanie electorală, imagine, pe bani publici, într-o funcţie publică.

Or, tocmai la asta invita indirect, reproşînd, Corina Drăgotescu: la corupţie, amestecînd nepermis registrele, criteriile, punînd carul înaintea boilor, adică imaginea înaintea... politicienilor.

Şi, reproşînd non-intenţia „sinucigaşă” de corupţie, a comis ea însăşi un act specific, calificat, deşi „inefabil”, de corupere a spiritului public, indicîndu-ne nouă, ca telespectatori, să judecăm politicul exclusiv în funcţie de imagine şi să considerăm că, pentru imagine, totul este permis, inclusiv folosirea poziţiilor şi a resurselor publice.

Rolul jurnaliştilor, ca „formatori de opinie”, ar fi tocmai acela de a stabili distincţii şi de a populariza criterii, de a separa sfere, de a induce categorii şi scheme democratice de percepţie şi judecare.

Sîmbătă după-amiază am asistat în direct, la Realitatea TV (loc privilegiat în acest sens), la o demisie a jurnalistului, la un act de corupere a spiritului public prin presă.

Mass-media ca derivă şi ca derapaj în sine, ca atare, prin noua lor definiţie, ca simplă afacere la marginea escrocheriei. De ce escrocherie? Am, oare, ceva împotriva economiei, a „pieţei” şi a afacerilor? Nu, evident, cînd pofta de cîştig nu falsifică definiţia şi calitatea produselor promovate – afectînd, deformînd piaţa însăşi –, prezentîndu-le şi difuzîndu-le drept ce nu sînt (sau într-o nepermis de mică măsură): drept „televiziune”, de pildă, în cazul de faţă.


Comentarii



unui roman realist

Felicitari domnule Ghiu pentru comentariile referitor la acest post numit REALITATEA TV. Aveti dreptate cam toate emisiunile sunt un "CONCERT DE ODAIE" realizat de slugi ai lui Basescu.Daca scrii ceva impotriva lui si a pd-ului pe forumul lor esti facut Leninist. Pe viitor as dori sa dezbateti un subiect care ma macina. Cine este "pionul"care furnizeaza informatiile posturilor tv, ca prea fiecare televiziune repeta aceleasi cuvinte. Au fost prezenti chiar toti jurnalistii in aceiasi timp la "sinuciderea matusii Aglaia"?. Va multumesc si continuati tot asa.

Doamna Dragotescu a luat-o

Doamna Dragotescu a luat-o atunci razna rau de tot, si nu stiu cum s-a intimplat, parea o muiere in toata (ne)regula, una la a caror atacuri, ori ii tragi o palmuta, ori o impingi pe divan, ei, ambele raspunsuri omenesc posibile, politically incorect.
A trecut zapada, si zilele trecute, ca de fiecare odata cind apare un pot gras la lotto, dai si dai, o alta (sh)tirista a luat-o razna, cind, dupa ce matematicianul Solomon Marcus ii explica dupa regula de trei simpla ca, deh, e posibil sa cistigi la lotto, ca exista o sansa sa cistigi de doua ori, deci... nu mai invitati astrologi... sa va explice... sau, as fi zis eu, adunati-i pe toti la otv sa putem sterge canalul din memorie si odata cu el tot acest bavardaj obositor. hai sa uitam de televiziunea, aceste posturi publicitare in a caror pauze se mai da cite o juma de ceas de film.
play it again, sam! bine-ai zis, asta-i tot.


Spacer Spacer