Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Paris – 15 octombrie: „comunism”, „post-comunism”, oportunism, simulare


Bogdan Ghiu

Marţi, 16/10/2007 - 12:54
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Aseară m-am reîntîlnit cu prietenii şi colaboratorii de la IDEA (revista, editura, galeria, fundaţia), plus Claude Karnoouh, plus Marc Crépon, plus Boyan Manchev, la ICR Paris (deci plus Magda Cârneci).

Am vorbit despre „post-comunism”.

Incipit Marc Crépon: deosebirea dintre o democraţie şi o non-democraţie este că în prima (pe urmele conceptului derridian de „ospitalitate necondiţionată”) avem de-a face cu o „suveranitate necondiţionată” (nu contează cine eşti ca să fii acceptat, primit), pe cînd cea de-a doua se caracterizează printr-o „suveranitate condiţionată” (trebuie să aparţii unei anumite religii, unei anumite ideologii etc., în general unei credinţe unice). Întrebare: există suveranităţi necondiţionate, deci democraţii, altfel decît ideale? Răspuns: nu.

Personal, am legat această afirmaţie pur liminară, de lucru, a lui Marc de o alta, rămasă neremarcată, dar, după părerea mea, esenţială, extrem de fertilă din perspectiva unei analitici a „vieţii cotidiene”, emisă de către Ciprian Mihali: în România cel puţin, între „comunism” şi „post-comunism” există o continuitate asigurată de oportunism.

L-am întrebat pe Marc dacă nu crede că „suveranitatea condiţionată”, deci non-democraţia (în cazul nostru, comunismul), produce şi se realizează tocmai pe bază de oportunism, de acceptare pur formală, de suprafaţă.

Deşi pare trivială, banal jurnalistică, noţiunea de oportunism poate fi substanţial operaţionalizată ca un concept filosofic pozitiv. A făcut-o deja (cel puţin) un filosof, italianul Paolo Virno, în „Oportunism, cinism şi frică”, dar numai pentru „condiţia postmodernă”. Am fost „negativ” oportunişti sub comunism, sîntem „pozitiv” oportunişti în capitalismul neoliberal globalizat. Ceea ce ieri era privit ca un defect, azi este considerat o calitate de bază: „adaptabilitatea”, „flexibilitatea”. Un fel de „kairitate” (de la „kairos”) depreciată. Or, mi se pare că oportunismul poate descrie foarte bine „viaţa reală” în trecerea ei de la „comunism” la „post-comunism”, cînd totul, de la opţiunile mici, de zi cu zi, pînă la deciziile politice, de la tactici pînă la strategii, ţine de simulare, de simulacru, de o pozitivă energie a „neautenticităţii”. Lipsa de autenticitate şi de angajament, neutralizarea afectivităţii şi a emoţionalului au devenit o condiţie pozitivă primordială a vieţii contemporane.

Apoi, într-un restaurant de pe lîngă Gare du Nord, cu Claude Karnoouh, pe urmele adevăraţilor gînditori ai politicului (Tucidide, Machiavelli, Von Clausewitz, Carl Schmitt) despre război ca făcînd – sau nu – parte din politică. Şi despre gîndirea politică „idealistă”, „moale” de tip Derrida ca „îmbibată în social-democraţie”.

La 4.30 dimineaţa apoi, din pat, urlete şi fugăriri pe Rue de Récollets. Aşteptînd să se facă ora 7, am ieşit în noapte să cumpăr ţigări, mi s-a făcut foame, am căutat îndelung o „boulangerie”, am cumpărat „pains au chocolat” şi suc de fructe. Şi de atunci lucrez, gîndind cum să „adun bestia” (?).


Spacer Spacer