Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Ura! Se reface FSN-ul!


Bogdan Ghiu

Miercuri, 19/09/2007 - 22:23
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

După o „tranziţie” chinuită, prelungită şi, de fapt, amînată, permanent frînată pentru ca forţele trecutului, omniprezente (în carne şi oase şi în deprinderile tuturor) şi sistemice, să poată să negocieze restaurarea în noi avataruri capitaliste, recădem în trecutul imediat post-revoluţionar. Prin noua alianţă PSD-PD (Geoană-Basescu), asistăm la reformarea de facto a fostului FSN. Şi astfel, trecutului îi reuşeşte încă o dată, şi decisiv, reciclarea, ca stat membru al Uniunii Europene de astă dată. În sfîrşit, tranziţia s-a încheiat, a reuşit. Trecutul este din nou, intact, la putere, într-o nouă formă, în plină formă, sub toate formele. Căci toate formulele politice româneşti sînt combinaţii infinite, incestuoase, ale trecutului cu trecutul, sub forma prezentului.

Domnilor Liiceanu, Patapievici, Hurezeanu, Ungureanu, Avramescu etc., Realitatea TV-Cotidianul-Caţavencu etc. etc., ONG lîngă ONG – Legiune! –, „luptători istorici”, titraţi, împotriva lui Ion Iliescu (care s-a pronunţat contra noii antante!), dacă veţi ajunge, indirect, prin Traian Băsescu, susţinătorii PSD-ului, vă va auzi oare cineva prostestînd, dezicîndu-vă, sau diferitele etape şi straturi ale trecutului, mai îndepărtat şi mai apropiat, se vor solidifica, se vor cimenta, se vor închega în cea mai reuşită formă de post-ceauşism capitalist, reciclare completă, sinteză istorică „inefabilă”?

După ce s-au desparţit, „democratic”, de formă, pentru spectacol (căci de aceea avem televiziune şi presă), trecutul bate palma cu trecutul. Este noua alianţă, poate cea mai de viitor, a hidosului reacţionarism de fond românesc, împărţit în false tabere. Împletindu-se, rădăcinile ne sufocă, ne strîng de gît: junglă tot mai verde.


Spacer Spacer