Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Adevărul nu mai contează


Bogdan Ghiu

Sâmbătă, 10/03/2007 - 22:24
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

După o îndelungată absenţă (şi suferinţă), prim-minstrul Tăriceanu intră şi el în joc, vrînd să demonstreze că poate fi şi el şmecher, dar altfel, „cu ştaif” (citeşte: cu alibi). Sîmbătă, de exemplu, a anunţat că e hotărît să amîne alegerile europarlamentare, din vina altora, fireşte. În loc să se curme, manipularea, cinismul şi comedia devin, aşadar, duble, pentru că premierul începe să răspundă, manevrează şi el, jucînd, spre deosebire şi ca opoziţie, tocmai, la Băsescu, pe cartea formalismului politic, a tehnocratismului aşa-zis responsabil. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie! După modelul lui Băsescu şi la iniţiativa acestuia, Tăriceanu începe să-şi folosească şi el pe faţă, pur formal, deci în mod pervers, prerogativele. N-a putut schimba jocul, nici nu s-a prea zbătut, l-a suportat năuc, acum contraatacă, dar în cadrul aceluiaşi tip de joc.

În (im)politica actuală, sciziunea dintre gînd, vorbă şi faptă, renumită, în cazuistica istoriei, ca fenomen vizibil al imoralităţii publice, a devenit caducă. Capii (noştri) politici nu se mai ascund, nu mai mint: operează pe faţă, spun exact ce gîndesc şi ce fac: efect al societăţii de spectacol, al societăţii mediatice exacerbate, unde minciuna are într-adevăr picioare scurte. A mai ancheta, a mai investiga a devenit, în aceste condiţii, o inutilitate, o pură reminiscenţă istorică, o simplă inerţie profesională a jurnaliştilor. Căci nu mai e nimic de descoperit, totul e pe faţă. Iar presa n-a reuşit să se dezmeticească, să se reformeze. Ca „filosofie”, ea se vede, azi, depăşită tocmai de fenomenul pe care ea însăşi l-a încurajat. Nu ne rămîne decît să stăm, uluiţi, şi să comentăm la nesfîrşit, în televizor/în faţa televizorului, ceea ce şi facem. Adică nimic.


Comentarii



Stingeti Luminile, nu mai e nimic de gasit!

Recent, intr-un articol dintr-un ziar central, un intelectual public deplingea starea (inca) deplorabila a societatii noastre dupa aderare. Dupa ce este remarcata lipsa unei viziuni democratice a cetatenilor, lucru cu care sintem de acord, urmeaza si partea interesanta. Printre altele, un simptom al vremilor noastre tulburi, ne spune formatorul de opinie, ar fi faptul ca "sluga se rasteste la boier" (!?). "Sluga se rasteste la boier" - sinceritatea senioriala, cinismul, claritatea cu care aceasta propozitie anuleaza principiul enuntat in a doua fraza, ma lasa perplex.

Adevarul nu mai conteaza, este in fata ochilor (adevarul cu "a" mic, caci - presati de faptul cotidian, dar poate si din pudoare - de citeva decenii formulam doar intrebari cu faza scurta). Dar daca unii cercetatori, medici, ecologi, filosofi insinueaza faptul ca el se iveste discret, pe ici pe colo, si in actualitatea noastra, daca altii il lasa sa scape printre rinduri, nu ne ramine decit sa privim in alta parte.
Asteptind cargourile cu bunatati, sa ne ordonam feng shui cochiliile!

cicikov

... si lasa-i....

....sa moara prosti. (Lucian Pintilie - "De ce trag clopotele, Mitica?").Ce sa vezi la televizor? Tot pe ei, desigur. Nu te uiti - nu sunt vazuti. Palida consolare. Si totusi...

Aveti dreptate:

Aveti dreptate: televiziunea, in special canalele de stiri, e o capcana, produce un efect supradimensionat de confuzie si de apropiere, de captivitate, de privare de viziune. Vazuti-nevazuti insa, ei isi vad de treaba. Efectul democratic de vizibilitate si de control din partea societatii este deturnat intr-un efect de spectacol. Cum putem evita asa ceva? Prin propriile resurse... Televiziunea este si nu este de criticat pentru acest "hiper-zoom".
Multumesc pentru comentariu.

Cum putem evita asa ceva?

Greu... dar nu imposibil. Internetul reprezinta doar una dintre solutiile de contracarare. Mai sunt si altele, desigur... Avem un singur (dar mare) avantaj. Ei ne cred prosti. Ei se cred smecheri. Noi nu suntem prosti. Chestia asta s-a vazut si chiar s-a concretizat (dar nu destul!) la ultimele alegeri, in 2004.


Spacer Spacer