Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

De la total(itarism) la global(izare)


Bogdan Ghiu

Joi, 12/07/2007 - 08:34
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Ceea ce ar trebui să cercetăm noi acum, în momentul de faţă, pentru a încerca să ne fim cît de cît contemporani, este, sub toate aspectele vieţii – inclusiv cele ale literaturii şi artei –, dar într-un sens filosofic tare, trecerea epocală de la total la global, altfel spus, în termeni mai apropiaţi (şi mai larg utilizaţi), globalizarea posttotalitară. Aceasta este supra-tema timpului nostru, „materia”, dacă pot spune astfel, temporalităţii noastre, amprenta sub care se istorizează, acum, duratele, unificîndu-le.

Problema „de fond” în ceea ce priveşte trecerea programată, explicită, autoproclamată, constatat-performată de la total la global este, de fapt, aceea a raportului intim dintre cele două: continuitate sau discontinuitate? Se opun şi/sau se conrinuă cele două procese? Se opun pentru a se continua? Ce se schimbă calitativ, „substanţial” prin trecerea de la total la global?

În primul rînd – şi într-o primă fază –, din totalizare, efectuată istoric ca totalitarism(e), ieşim, ne eliberăm. Totalitarismul a fost (perceput ca) o închidere, ca practicarea unui „efect de seră” asupra speciei umane, într-un efort de totală transformare a ei. Utopie tipic modernistă, de „purificare” prin autonomizare. Totalizare hard, forţată a umanului, prin metode („tehnologii”) pe care le-am putea califica, retrospectiv, drept „analogice”, directe, nemijlocite, cu pierderea medialităţii specific umane. Mijloace intensive, material-simbolice.

Practicînd deliberat metoda pur retorică aşa-numitului anacronism istoric, care se bazează pe iluzia istoriei liniar-orientate, am putea spune că totalitarismele, altfel spus totalizarea umanului, intenţia de transformare concertată a lui, de supra-„esenţializare” prin ruptură faţă de sine şi prin dresaj a speciei umane a reprezentat un fel de pre-„altermondializare” opusă (atît în varianta comunistă, cît şi în cea fascist-nazistă) unei versiuni la rîndul ei „pre-” a actualei globalizări, şi anume imperialismul. Supra-esenţializare prin segregare „pozitivă” a speciei umane sub forma „lamurii”: clasa superioară (proletariatul) vs. rasa superioară. Comunism: pre-„altermondializare” internaţionalistă; fascism-nazism: pre-„altermondializare” identitar-rasistă.

Totalitarismele au împiedicat-amînăt, aşadar, globalizarea de fond. Acum ieşim din totalitarisme în globalizare. Ne reîntoarcem la globalizare. Perioada totali(tari)zării umanului s-a încheiat, dar nu fără urmări. Deşi s-a opus pre-globalizării, întîrziind-o, ne-a pregătit perfect pentru aceasta. Sîntem mult mai uşor de globalizat după totalitarism. Termenul-cheie pentru globalizare rămîne cel propus, pentru postmodernitate, de către Gianni Vattimo: „slăbirea”. Globalizarea nu mai e hard, intensivă şi directă (nemijlocită: de către om asupra omului), ci soft, extensivă şi mediată (indirect-tehnologică). Globalizarea ne apare ca o reluare a normalităţii după experimentul totalitar.

Dar dacă n-am fi trecut prin totalitarisme n-am fi fost la fel de permisivi, de „slabi”, de dornici de globalizare, iar aceasta nu s-ar fi putut produce sub „masca” relaxării. N-am fi preluat globalizarea, pe care – schimbare majoră – o practicăm „internalizat”, neopresiv, „natural”, nonpolitic, sub presiunea şantajului posttraumatic al totalitarismului. Puterea devine, azi, cadru retras, căci oamenii se „autoreglementează”. „Autoreglementarea” este, azi, mare iluzie de libertate, suprema capcană, avînd drept efect maxima economie de putere, altfel spus o „eficientizare” a funcţionării puterii ca instrument imanent, care, preluată fiind, ca „democratizare”, de către indivizii post-masificaţi înşişi, nu mai are nevoie de instanţe coercitive de dresaj. Ne dresăm singuri, exercităm puterea singuri. Utopia implicită a lui Michel Foucault (de-transcedentizarea puterii, de-monopolizarea şi infra-politizarea ei) se împlineşte, azi, într-un mod perfect ironic, pentru o şi mai bună exercitare a controlului. Puterea funcţionează cu atît mai bine cu cît a devenit indistinctă faţă de oamenii înşişi, „obiectivată” şi „impersonalizată” fiind mai ales sub forma tehnologiilor incorporate.

Gruparea intelectualilor mesianico-mediatici români blochează, în momnentul de faţă, discutarea globalizării, focalizînd discuţia pe respingerea şi condamnarea comunismului, uitînd să vadă, sau doar să spună că tocmai comunismul reprezintă, pentru noi, condiţia de favorizare şi de accelerare, prin şantaj istoric implicit, a globalizării. Oamenii au preluat, în sfîrşit, puterea, dar numai pentru a o exercita cu atît mai eficient, mai indistinct, asupra lor înşile. După reeducare, auto-reeducarea fericită.


Spacer Spacer