Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Revoluţie pînă la epuizare!


Bogdan Ghiu

Luni, 05/03/2007 - 14:04
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Şi apropo tot de filmul lui Porumboiu: imensa, infinita ironie a faptului că, în el, cu intenţia sau fără intenţia autorului, nu contează, Revoluţia (în speţă, cea din România) este comparată cu... iluminatul public. Marea întrebare, metaforico-parabolică, ce se pune în film este: cînd se aprind, seara, luminile în oraş, se aprind ele oare în tot oraşul odată, sau iluminarea începe mai întîi în centrul oraşului, extinzîndu-se treptat şi spre periferii?

Or, cum definea Lenin revoluţia bolşevică? Prin două elemente principale: „puterea sovietelor şi electrificarea”.

Concluzie: orice revoluţie este un mecanism şi un fenomen ce ţin de bolşevism, de uzurpare prin forţă, în urma unei situaţii de instabilitate anume create pe baza unui kairos conjunctural prielnic. Revoluţia, ca şi concept şi ca grilă de înţelegere a istoriei, este prin ea însăşi, aduce cu sine, pe sub mînă, inconştient, schema bolşevică, marxistă, de formalizare a istoriei.

Să nu ne mai dorim, aşadar, revoluţii, şi nici să nu ne mai mîndrim, eventual, cu ele. Revolta, spunea Michel Foucault în contra lui Marx şi a marxiştilor, este singura necesară în istorie. Revoluţia nu a făcut decît să „raţionalizeze” şi să închidă revolta.

Revoluţia vizează crearea de putere, monopolizarea, etatizarea puterii, constituirea, pe baza producţiei sociale, „populare”, de putere, a statului ca monopol de putere.

Puterea preferă, evident, revoluţiile. Societăţii însă, supranumite, pur academic, „civile”, ar trebui să prefere, inclusiv sau în primul rînd conceptual, ca schemă de gîndire şi, deci, de posibilă acţiune, revolta, răzvrătirea, adică tocmai deblocarea, „menţinerea în deschidere” a monopolului asupra producţiei sociale de putere.

„Nu există stat (în sine, ca realitate autonomă, substanţială), ci doar procese (lupte) permanente de etatizare”, spunea (cu cîteva adausuri ale mele) Foucault.

Lupta principală se duce, în istoria modernă, între revoltă şi revoluţie.

Ne place să fi avut, retrospectiv (căci aşa se face, nu doar se scrie istoria), Revoluţie, atunci să nu ne mai mirăm că nu ştim să fim liberi. A vrea să fi avut Revoluţie înseamnă a vrea, inconştient, putere, nu libertate. Ne închidem singuri! Putere vrem, (lupte necontenite pentru) putere avem! „Revoluţie permanentă”, în sînul puterii, pe resursele societăţii şi spre deliciul ei. Pînă la epuizare.


Comentarii



Adevarat...

La romani, revolutiunea se confunda prea adesea cu reactiunea.... asemeni conului Leonida - care, de altfel, a prefigurat pas cu pas zavera din decembrie '89. De altfel, moldovenii au mai avut o tentativa revolutionara - Iasi, martie 1848. S-au burzuluit, la club, batand in cani cu linguritele de amestecat zaharul in ceai. Le-au agitat belicos. Au emenat niste printzipuri pentru reformarea patriei. Apoi, cand s-a facut dimineata (o dimineata aproape pierduta, precum aia din "De ce trag clopotele, Mitica?"), au aflat ca nu e voie de la politiune sa se faca revolutie. Si s-au potolit.

In decembrie '89, a fost lasata secu(ristu)lui... adica cu voie de la politie. E drept, incercarea de a da mucavaua la transformat s-a lasat cu mult sange. Cu victime nevinovate, sau doar implicate aiurea, printre protagonistii jocului de artificii. Si-a mai bagat si dracul coada pe ici, pe colo.... asa a ajuns un debil mental ca Nicusor Cosconea, din Sibiul colonelului Dragomir si al lui Nicu Ceausescu, sa fie judecat ca terorist. Cunoasteti cazul?


Spacer Spacer