Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

A fost sau n-a fost? E sau nu e? Ce-o fi (fost), o fi (fost)!


Bogdan Ghiu

Luni, 05/03/2007 - 13:59
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

„A fost sau n-a fost?” Întrebarea care dă titlul filmului lui Corneliu Porumboiu este, de fapt, întrebarea-cheie, recurentă, în funcţie de care ne frămîntăm, zi de zi, vieţile, de la Revoluţie încoace. Citind presa, urmărind controversele şi schimburile de replici şi de acuze (căci dezbateri nu sînt) de la televizor, o singură întrebare ne roade şi ne mînă, de fapt, tot înainte, de la o zi la alta (mai mult rostogolindu-ne – „like a rolling stone” – decît făcîndu-ne să mergem biped): „E sau nu e (adevărat)? A fost sau n-a fost (furt, delapidare, manipulare, malversaţiune, mitocanie etc.)? E sau nu e (constituţional, de exemplu)?” Asta ne întrebăm cu toţii, tot timpul. Mă mir cum de mai putem.

Hamlet: „A fi sau a nu fi?” Lenin: „Ce-i de făcut?” România: „A fost sau n-a fost (comunism, de exemplu)?” „E sau nu e (capitaliasm, de exemplu)?” Aceasta e întrebarea, acestea sînt întrebările, fiecare cu întrebarea lui.

„A fi sau a nu fi?” vizează decizia, programarea chiar voluntaristă, alegerea etică (deci ontologică) (deci politică): a fi ca/sub formă de a fi, sau a fi ca/sub formă de a nu fi? A acţiona, exista energic, propulsiv, bătăios, expansiv/expansionist, sau a fi mai degrabă retras, contemplativ, subiect al cunoaşterii mai curînd decît de putere etc.?

„A fost sau n-a fost? E sau nu e?” desemnează întîrzierea transistorică într-o întrebare vizînd certitudinea, valoarea de adevăr, de autenticitate privind, tocmai, originea, punctul de pornire al unei istorii aflate permanent în stare de sub-minare, de incertitudine, de nesiguranţă, de „ca şi cum”, dar care este şi trebuie, totuşi, trăită. Răspunsul: „Ce-o fi (fost), o fi (fost)!” Tot înainte, în zig-zag. „Like a rolling stone”.


Comentarii



gogoasa dezumflata

Cred ca se innobileaza excesiv si nemeritat o tentativa de exprimare cinematografica saraca si monotona. Doua coperti cu aer exotic, un preambul oarecare si un bulb de non-conflict, in care tembelismul se expandeaza in legea lui. Pe scurt, un film confuz, care ar fi incaput mult mai bine in formula scurt metrajului de examen UNATC.

Daca e de minunat in fata stranietatii, a tembelismului grotesc dintr-un loc unde nu se intampla, nu s-a intamplat si nu e de prevazut ca se va intampla prea curand ceva important, priviti filmul lui Thomas Ciulei "Asta e". Care chiar e....

gogoasa dezumflata?

V-aţi gîndit că poate nu aţi înţeles foarte bine filmul? Sau că, pur şi simplu, nu aţi rezonat la el? Că, poate, nu i-aţi acordat suficientă atenţie?

Chiar s-au înşelat toţi criticii, toţi cei care l-au văzut la Cluj, la TIFF, unde a luat (şi) Premiul publicului, cei de la Cannes, cei de aiurea din lumea asta?

Eu l-am văzut de vreo 5-6 ori (în calitate de redactor al scenariului publicat de LiterNet - http://editura.liternet.ro/carte/211/Corneliu-Porumboiu/A-fost-sau-n-a-f...) şi m-am simţit aproape de el de fiecare dată.

Da, filmul lui Thomas Ciulei e bun, dar e cu totul şi cu totul altceva.

Dar nu aş vrea să facem aici o discuţie despre filmul lui Porumboiu. Era doar un punct de plecare în ceea ce spunea Ghiu aici.

Răzvan Penescu
http://www.liternet.ro

rezonante

Am incercat si respectiva senzatie - de exemplu, la Calauza. Dar, atunci, mi-am dat seama ca este vina mea. Acum - nu cred ca mai e vorba despre acelasi lucru.

Aici este vorba despre structura narativa. Dramaturgia e saraca, adica lipsita de elemente care sa duca la cresterea tensiunii acumulate in evolutia povestii. Ramane un brouillon nostim, chiar adevarat, segmentul cu galceava din studiou. Dar restul... pregatirea pentru "evolutia" televizata mi se pare precara din scenariu. Acel "Vorbeste tata la televizor!" din Filantropica lui Caranfil spune mult mai mult (si, dupa parerea mea, mai bine) despre mentalitatea veleitarilor, a chibitilor care vor sa devina vedete media.

Reactia internationala? Da, m-a mirat si pe mine. Nu stiu ce sa zic si nu vreau sa avansez ipoteze, chiar daca una pare verosimila. Va propun, insa, o alta tema de reflectie pe aceasta chestiune: raceala, chiar indiferenta cu care a fost primit la Cannes filmul lui Pintilie "O vara de neuitat". Se intampla taman in 1995, in plin conflict iugoslav! Ar fi trebuit sa "rupa" filmul. Nici vorba. S-au uitat la el si au trecut mai departe, la lista unor premianti discutabili.

Nu contest deloc eventualitatea ca Porumboiu sa dea, mai departe, un film grozav. Asa cum s-a intamplat cu Cristi Puiu, care a trecut printr-un controversat "Marfa si banii" (si acesta, cu multe probleme de dramaturgie), ca sa ajunga la teribilul domn Lazarescu. Dar, tinand cont si de scurt metrajele regizorului, ma tem ca il paste pericolul manierizarii in aceasta formula (dupa parerea mea) de margine. Vom trai si vom vedea...

Iata, spre exemplu, "Hotelul de lux" al lui Dan Pita, galonat la Venetia. Si....?


Spacer Spacer