Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Recreaţia mare


Mircea Laslo

Marţi, 05/06/2007 - 19:33
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Simt că trebuie să justific într-un fel pauza lungă dintre adăugirile mele la acest blog. Proiectele noastre au început realmente să ne ocupe timpul în modul cel mai egoist şi hrăpăreţ. Măcar dacă ar fi fost vorba de abundenţa zilelor de filmare sau de repetiţii, de efervescenţa hollywoodiană a procesului de concretizare a creaţiei. Mi-ar fi plăcut mult să pot face un montaj plin de inspiraţie, pe muzică de Van Halen, din ultimele zile, dar nu e cazul.

Fapt e că din punct de vedere organizatoric am dat aici de aceeaşi suită de probleme de acasă, acompaniată însă de un accent mult mai iritant - faptul că toate obstacolele se aşează ordonat în calea noastră cu amabilitate.

Încercând să pregătesc un examen de regie la facultate m-am confruntat cu o sumedenie de lipsuri, dar toate reuşeau să aibă ceva acut în manifestare, ceva final: lipsa de spaţiu de repetiţii îţi este prezentată ca un fel de adevăr ontic unic, lipsa de actori de asemenea, de bani nici nu mai pomenesc. Aici însă totul e "temporar" - "deocamdată", "pentru moment" şi "mai târziu" sunt peste tot, sunt blazoane şi monede de schimb, ducând la un fel de existenţă artistică vegetativă, susţinută pe aparate.

E într-adevăr mult mai frustrant să ai impresia că îţi sunt disponibile dar amânate o mulţime de opţiuni decât să ştii clar care uşi îţi sunt închise şi care nu. Neliniştea este amplificată mai ales de sentimentul de responsabilitate care vine în mod implicit cu primirea unei burse de acest fel şi de faptul ceva mai personal că distanţarea de mediul familiar mă face mult mai creativ şi mai prolific. În acest context, "ducerea cu zăhărelul" este cu atât mai insuportabilă.

Filmările pentru scurtmetrajul la care lucrăm au fost amânate cu cel puţin o săptămână, asta după ce beneficiasem deja de o primă zi de filmare, care a reuşit în primul rând să ne facă poftă de mai mult. Mă raportez la filmarea aceasta ca la o producţie de teatru (ceea ce nu e, în fond, surprinzător) şi din acest punct de vedere, simt cum spiritul de coeziune necesar jocului se dizolvă încet în timp, ca o ramură pierdută a evoluţiei.

În plus, cu cât se prelungeşte mai mult munca la acest proiect, cu atât mai puţin timp ne rămâne pentru celelalte idei, idei de concretizarea cărora nu ne apucăm acum din pricina lipsei de finalitate a acesteia. Timpul mort e ca aşteptarea mişcării unui partener la şah, atunci când eşti la un pas de a da şah mat şi este evident că celălalt nu prevede mutarea ta, dar nici nu e hotărât ce să facă.

În speranţa unei continuări mai fericite, pun puncte-puncte.


Spacer Spacer