Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

1


Bogdan Ghiu

Marţi, 27/02/2007 - 18:20
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Să încep, aşadar. Ca tot omul, de ieri şi de azi, îmi doream şi eu ce vrea – şi, încet, încet, ajunge să aibă – toată lumea: un blog, frate! Să pot scrie, altfel spus, direct public, alături de mii şi mii de astfel de scriitori ca şi mine. Să-mi, cum se spune, împărtăşesc gîndurile întregii lumi. Care, evident, numai asta aşteaptă.

Ne place la nebunie să ne fotografiem digital, adică să ne transformăm imediat, pe loc, în imagine, să vedem dublu, să ne contemplăm devenind imediat, în direct, pe foarte-micul-ecran din cristale lichide al camerei sau telefonului-portofel, imagine, i-mortalizare. E o experienţă extraordinară şi o tentaţie irezistibilă să te vezi, de (cu) propria ta mînă, fără chinurile şi rigorile niciunei religii, asceze, deci fără riscul de a cădea victimă unei înşelătorii, unei minciuni soteriologice, să te vezi, aşadar, automat obiectivat, salvat (dacă nu şi mîntuit), acces la regimul de notorietate/conservare/transmisibilitate al imaginii: intrat în rîndul/regatul/împărăţia milenară a imaginilor, ridicat la rangul de imagine al acestei lumi/din această lume. Devenit memorabil (în sens măcar tehnic), ajuns mesaj, transmisibil. „Acesta e trupul meu!”

Aşa şi cu scrisul, atunci cînd, ca acum, devine imagine. Totul, ca să se salveze, ca să poată fi salvat fie şi în indiferenţa atotdemocratică a netului, se transformă, azi, în imagine. Eu, recent, am început să încerc să salvez, astfel, poezia: transformînd-o în imagine (vezi (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte, Cartea Românească, decembrie 2006).

Gata deci, visul mi s-a împlinit, cum ar spune Coana Chiriţa, am blogul meu. Deşi scriu zilnic, mereu, permanent, tot timpul, sînt oare gata, pregătit să şi public on-line, imediat? Să scriu imediat public? Ce experienţă poate fi şi aceasta, a publicării imediate, în chiar momentul scrierii, al emiterii textului? Unde mă (ne) poate duce aşa ceva? Voi vedea. Deocamdată încă ezit. Sper să n-ajung să scriu nu pentru că am ceva de spus, ci pentru simplul motiv că există blogul acesta.

Încep totuşi. Acesta e începutul. Un început.


Comentarii



Unde ne poate duce?

Unde ne poate duce? Probabil la un fel de monolog straniu, ce mimează cumva dialogul şi vrea să aibă virtuţile lui. Zic straniu, şi as vrea să vedeţi termenul într-un sens al lui, posibil, frumos şi provocator.

Dialog? Monolog?

Da, poate că cu toţii nu facem altceva decât să “monologizăm” neîncetat, rămânând până la urmă tot singuri. Pentru că orice dialog tinde cu necesitate spre eşec? Nu este LIMBA însăşi, adică MEDIUL prin care comunicăm, atât efectul cât şi CAUZA despărţirii noastre unul de celălalt?

Dialog? R.Barthes spune că a vorbi (discourir) înseamnă mai degrabă un fel de rectificare şi chiar subjugare.

Un început totuşi: "...und jedem Anfang liegt ein Zauber inne..." (H.Hesse)


Spacer Spacer