Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri

Puzzle 3.1


Mircea Laslo

Miercuri, 09/05/2007 - 20:27
TextText mai micText mai mare
Adauga cu AddThis

Îmi place să scriu din memorie. Simt că acest exerciţiu contribue mereu la fixarea amintirilor pe care le descriu (sau transcriu, în funcţie de caz) pe de o parte, iar pe de alta, simt că îmi reţin o anumită libertate a gândirii – ca şi cum, dacă aş vrea, aş putea începe o poveste suficient de banală ca să fie crezută necondiţionat ca apoi să o transform subtil din banală în plauzibilă, chiar dacă realitatea trăită m-ar contrazice. Făcând abstracţie de implicaţiile psihanalitice conţinute de această atitudine, voi scrie despre festivalul de scurt-metraj de la Oberhausen.

„It’s not about sex. The conflict is not in the character, it is in the architecture, the landscape, hm? It is the constant visual iritation that leads to fascination. The second movie ends in the middle - simply out of respect from me, as a filmmaker, for the Universe and its endless, various posibilities.”

Cam aşa sună promo-ul festivalului. Cel puţin frazele pe care mi le amintesc mai bine. Am învăţat de la TIFF să fiu atent la filmuleţul promoţional – TIFF are simpatia câştigată în toată ţara din pricina celebrelor sale sporturi de fuziune între ceva specific hollywoodian şi ceva cât se poate de mioritic (mândra – Marylin Monroe; mămăliga – Santa Monica Blvd, strada cu amprentele stelelor). Eu am învăţat de la TIFF, TIFF a învăţat de la case mai mari, iar Oberhausen pare a fi una din ele – personajul tânăr şi viguros, încercănat şi plin de încredere în sine pare prototipul absolut al regizorului frământat de viziunea sa artistică, încercând nerăbbdător şi condescendent să convingă o lume cu IQ neglijabil de forţa nemaipomenită a discursului său vizual. Inepţiile pe care le debitează sunt aşadar încărcate de un umor fin, de contrast, care atrage nu doar atenţia ci şi publicul în sine. Autoironia este savuroasă în orice context dacă e bine realizată, iar aici, prin păstrarea unui anumit echivoc, ea îşi atinge de minune scopul.

De ce vorbesc atât de mult despre un filmuleţ promoţional? Pentru că echivocul despre care pomeneam este ţesut în structura festivalului, ceea ce face un paragraf despre stindardul său video un foarte bun punct de pornire în tratarea unei probleme alambicate – viziunea contemporană a creatorilor de film scurt în contextul unuia dintre cele mai mari festivaluri dedicate lui din Europa.

S-ar putea crede că un articol care îşi propune să ofere un schelet de viziune de sinteză asupra unui climat artistic are nevoie de mai mult decât un singur festival ca să se poată susţine. Dar eu voi miza tocmai pe diversitatea minunată de la Oberhausen, o diversitate atât de barocă încât am avut impresia că în fiecare din cele 5 săli de proiecţie folosite se desfăşoară câte un festival autonom. De asemenea trebuie să pomenesc faptul că participanţii au trimis filme din cele mai îndepărtate şi incitante spaţii culturare – de la America de Sud la Japonia trecând prin Israel şi Finlanda, tot globul a părut să facă un fel de implozie video în cinematograful Lichtburg din Oberhausen.

Structura festivalului este aşadar multistratificată, iar această pluralitate de formule şi de teme vine dintr-un aspect care în România lipseşte cu desăvârşire – prezenţa companiilor de film care se ocupă cu prezentarea şi arhivarea lucrărilor video ale anumitor artişti din această nişă a cinematografiei. Companii care editează DVD-uri de colecţie, care organizează proiecţii aşa cum muzeele organizează expoziţii itinerante, care îşi promovează artiştii într-un fel analog caselor de discuri, vânzând copii ale filmelor lor diferitelor cinematografe de artă care ar fi interesate. (Absenţa Arthouse-ului din România este probabil cauza numărul unu al lipsei acestui aspect al vieţii cinematografice.)

Aceste foarte numeroase întreprinderi care realizează o organizare a climatului artistic de video-art şi de scurtmetraj experimental au trimis curatori şi colecţii de pelicule pentru a fi prezentate în cadrul acestui festival – o sală a fost dedicată exclusiv acestui tip de eveniment. Aşadar, afară din competiţie, un strat al festivalului de la Oberhausen a fost această paradă de filme realizate în marea lor majoritate în ultimii zece ani de artişti mai mult sau mai puţin consacraţi. În proporţie de 20% festivalul a fost compus din proiecţii menite să servească pe post de instrument de difuzare a producţiilor artistice ale unor creatori din Finlanda, Suedia, spaţiul germanic, S.U.A. şi spaţiul francez.

va urma


Spacer Spacer