Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Zona Membri  Sageata  Blogul publicat de Bogdan Ghiu

Încă un mort în familie: Jean Baudrillard

Bogdan Ghiu

Aflu de pe „liste” (căci nu am prea mai răsfoit electronic presa franceză în ultimul timp) că ieri, 6 martie, a murit şi Jean Baudrillard. Eu, unul, mă simt tot mai singur pe lume: îmi mor, rînd pe rînd, toţi maeştri interiori, îndepărtaţi, cei de la care, de sub covorul roşu al comunismului românesc şi, apoi, din pubela tranziţiei în care, frenetic, toţi intelectualii s-au modificat, crato-genetic, în fiinţe dublu dextre, ajungînd la Idee, în chip monstruos, cu de două ori dreapta, am învăţat să cutez să încerc să gîndesc şi să scriu.


Bulevardul 6 Martie: aţi obosit deja, fraţilor?

Bogdan Ghiu

Aţi obosit deja, fraţilor, sau vă aşteptaţi la întîlniri în locuri comune: să-mi dau cu părerea despre teme obligatorii, exerciţii liber-impuse, Băsescu/Tăriceanu, Liiceanu-Pleşu-Patapievici-Traian Ungureanu, să comentez filme, să fac din textul propriu un fel de Mall unde să ne întîlnim la shoppinguri de idei?


Revoluţie pînă la epuizare!

Bogdan Ghiu

Şi apropo tot de filmul lui Porumboiu: imensa, infinita ironie a faptului că, în el, cu intenţia sau fără intenţia autorului, nu contează, Revoluţia (în speţă, cea din România) este comparată cu... iluminatul public. Marea întrebare, metaforico-parabolică, ce se pune în film este: cînd se aprind, seara, luminile în oraş, se aprind ele oare în tot oraşul odată, sau iluminarea începe mai întîi în centrul oraşului, extinzîndu-se treptat şi spre periferii?


A fost sau n-a fost? E sau nu e? Ce-o fi (fost), o fi (fost)!

Bogdan Ghiu

„A fost sau n-a fost?” Întrebarea care dă titlul filmului lui Corneliu Porumboiu este, de fapt, întrebarea-cheie, recurentă, în funcţie de care ne frămîntăm, zi de zi, vieţile, de la Revoluţie încoace. Citind presa, urmărind controversele şi schimburile de replici şi de acuze (căci dezbateri nu sînt) de la televizor, o singură întrebare ne roade şi ne mînă, de fapt, tot înainte, de la o zi la alta (mai mult rostogolindu-ne – „like a rolling stone” – decît făcîndu-ne să mergem biped): „E sau nu e (adevărat)?


Plasticitate împotriva plastifierii

Bogdan Ghiu

Simt o enormă presiune şi încerc să-i fac faţă. Totul, în jur – pentru creaţie, paranoia e o calitate, te face să organizezi şi să personalizezi, greşit sau nu (aici, valoarea de adevăr nu contează), invizibilul, să ai, altfel spus, cu cine te bate –, mă disuadează să mai scriu aşa cum scriu, î,cercînd să mă convingă să adopt fie tonul lejer şi eminamente narativ, cursiv, cu poante şi cît mai multe anecdote, jurnalistic, caracteristic scriiturii postmoderne şi al convivialităţii de internet, fie pe cel sec, scientist, „analitic”, civil, anglosaxon.


Întrebare (politică) despre piramidă

Bogdan Ghiu

„«Egiptean» este predicatul comun tuturor construcţiilor care pot fi supuse deconstrucţiei – cu excepţia celei mai egiptene dintre toate structurile, piramida. Aceasta rezistă indiferentă la trecerea timpului, de nezdruncinat, deoarece este de la început construită avînd forma pe care ar lua-o după ce s-ar prăbuşi.” (Peter Sloterdijk, „Derrida, un Egyptien”, Paris, Maren Sell Editeurs, 2006, p. 36)

Aţi prins ideea? Piramida ar fi indestructibilă pentru că are deja forma ruinei: o grămadă „geometrizată”.


The Torture Never Stops

Bogdan Ghiu

N-o mai ascultasem, nici măcar n-o mai auzisem din fragedă tinereţe. În podul lui Iova: nu mai ştiu cum se chema strada. Treceai podul Hasdeu, urcai o pantă uşoară, cu piatră cubică, nu laminatul, insensibilul asfalt, bun numai pentru şosele de viteză (unde însă, în România, nu îl găseşti), te pierdeai aproape întotdeauna, străzile erau liniştite, pustii, adînc şi burghez locuite: spaţiu de spaţii în exclusivitate private, domestice.


Auricula non oricla: omul actual nu mai bagă în gură, ci bagă în urechi

Bogdan Ghiu

Copii şi animalele duc totul la gură, bagă totul în gură, caută să apuce orice pentru a-şi vîrî în gură. Chiar şi din propriul fund, spune (nu numai) psihanaliza. Caută să interiorizeze mediul extern, „lumea”. Numai aşa devine, de fapt, mediul o lume: prin interiorizare umană, urmată de metabolism: digestie, hrănire activ-selectivă şi expulzare. Lumea omului se compune din dejecţiile, din resturile omului „reciclate” în/ca mediu. Aceasta este victoria omului.


1

Bogdan Ghiu

Să încep, aşadar. Ca tot omul, de ieri şi de azi, îmi doream şi eu ce vrea – şi, încet, încet, ajunge să aibă – toată lumea: un blog, frate! Să pot scrie, altfel spus, direct public, alături de mii şi mii de astfel de scriitori ca şi mine. Să-mi, cum se spune, împărtăşesc gîndurile întregii lumi. Care, evident, numai asta aşteaptă.


Syndicate content
Spacer Spacer